Maia Ratiu – designerul rochiilor menite a fi piese de arta, cu taieturi unice si texturi indraznete

„Cred cu tărie că femeile caută în prezent rochii care se potrivesc personalității lor, ca de asemenea, rochii menite a fi piese de artă, cu tăieturi unice și texturi îndrăznețe, așa că asta e ceea ce fac eu.” (Maia Rațiu)

Maia Rațiu – Colecția Venus 2016

Maia Ratiu – Colectia Bridal 2019

Designul reprezintă puterea de a însufleți un obiect printr-o simplă privire! Puterea de a-i oferi aripi ale creației și de a-l readuce la viață prin proprii ochi.

Însuflețit de această idee a luat naștere brandul Maia Rațiu. După un scurt internship la Jolidon și Prelude, Maia Rațiu – absolventă a Universității de Artă și Design Cluj Napoca, promoția 2010 – a considerat că este momentul să-și găsească propriul drum în industria fashion. Astfel, în 2012 a pășit în lumea modei un brand nou, revigorant, cu motive moderne și texturi îndrăznețe. În 2015, în cadrul Feeric Fashion Week, o colecție impresionantă pășea deja peste granițele României. Rochii inspirate din ținutele grecești, din mătase, cu tăieturi fine și cu personalitate unică, au bucurat privirile celor mai mari critici.

Astfel, colecțiile Maia Rațiu aveau să viziteze în același an Parisul, la invitația casei de producție Oxfort Fashion Studio. Extinderea brandului Maia Rațiu începea deja să capete amploare în afara României. Tocmai de aceea, revistele de specialitate și buyerii internaționali nu au trecut cu vederea aceste apariții. În 2015, Maia Rațiu apare într-un editorial în revista pariziană de specialitate, Trends Prive. Fiecare piesă Maia Rațiu s-a evidențiat mereu prin tehnicile de croi și standardele de calitate superioară.

Creațiile sale au participat la mai multe târguri internaționale, dar și la evenimente de excepție în lumea modei din România, dintre care amintim Designers Showroom 2016, cu prezentări de produse vestimentare, accesorii şi încălţăminte ale celor mai talentaţi designeri români, și evenimentul City Fashion Week la Cluj 2017 – unde au fost invitați speciali Cătălin Botezatu și Romanița Iovan. Acesta este singurul eveniment de modă din Transilvania care face parte din circuitul internaţional al prezentărilor de modă de la Milano, Paris, Londra şi New York. 

Colecțiile Maiei Rațiu cuprind rochii de evenimente (rochii de seară lungi și scurte, rochii pentru petrecerea de botez), rochii de mireasă și rochii de cununie, rochii de zi și salopete. 

Toate colecțiile sunt realizate în România, în atelierele de specialitate din Cluj și din Maramureș. Pentru realizarea unei rochii este nevoie de aproximativ 48 de ore în care 3 persoane își reunesc talentul, pasiunea pentru frumos și creativitatea pentru a croi adevărate piese de artă, articole de îmbrăcăminte unice din materiale 100% calitative: mătase naturală, bumbac și vâscoză.

Toate rochiile sunt realizate manual, încă de la etapa de tăiere a bazei, coasere la mașină și asamblare a pieselor de tipar și până la montarea fermoarului, plisarea manuală a mătasei și controlul tehnic de calitate.

De asemenea, cumpărătorii articolelor vestimentare pot beneficia de design personalizat, pe baza preferințelor acestora pentru design, materiale, tipar, optând pentru stil, culoare, formă și lungime.

Brandul Maia Rațiu a apărut în România în 2011. Din 2015, designerul vinde și pe piețele internaționale cum ar fi Paris, Singapore, Vancouver, Bruxelles.



Descoperă mai multe la Produse și Mărci

Descoperă mai multe la Produse si Marci

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura